C.E.T. ENERGOTERM REŞIŢA S.A.

ISTORIC C.E.T. ENERGOTERM

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 709/2001, privind transmiterea fără plată a C.E.T. Reşiţa, secţie a Sucursalei ELECTROCENTRALE Timişoara, din cadrul TERMOELECTRICA, în administrarea Consiliului Local Reşiţa, acesta (C.L. Reşiţa) s-a întrunit în şedinţa ordinară de lucru din 25 septembrie 2001, emiţând Hotărârea nr. 117 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale C.E.T. ENERGOTERM REŞIŢA S.R.L., cu asociat unic Consiliul Local al municipiului Reşiţa, pe durată nelimitată. Astfel se aprobă transmiterea Centralei Electrice de Termoficare Reşiţa în administrarea C.E.T. ENERGOTERM REŞIŢA S.R.L.

În data de 27 noiembrie 2001, Consiliul Local Reşiţa emite Hotărârea nr. 147, privind transferarea activităţii de termoficare de la S.C. PRESCOM S.A. (societate a cărui acţionar unic este Consiliul Local Reşiţa), la proaspăt înfiinţata societate comercială C.E.T. ENERGOTERM REŞIŢA. Acest lucru a impus transferarea completă a secţiei Termoficare, la noua locaţie.

Astfel, C.E.T. ENERGOTERM REŞIŢA, (constitută din secţia C.E.T. Reşiţa şi secţia Termoficare), îşi desfăşoară activităţile de producere a energiei electrice şi de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, sub conducerea Consiliului Local Reşiţa.

 

ISTORIC C.E.T. Reşiţa

Istoria centralei electrice din Reşiţa începe în anul 1949, când pe malul drept al râului Bârzava în cartierul Lunca Pomosului, se pun bazele primei unităţi energetice din zonă, ca răspuns la dezvoltarea industrială accentuată a oraşului, concomitent cu trecerea la frecvenţa de 50 Hz a sistemului electric local.

            În perioada fondării centralei, posibilitatea de achiziţionare a echipamentelor energetice noi era aproape imposibilă, fapt care a determinat asigurarea echipamentelor dintr-o centrală deja existentă, din altă zonă a ţării. S-a hotărât demontarea agregatelor de la centrala Valea Sadului şi transportarea lor la centrala nou înfiinţată din oraşul Reşiţa.
Forţa de muncă şi specialiştii pentru lucrarea de demontare a echipamentului aferent cazanelor din centrala Valea Sadului (trei cazane de abur Skoda de câte 12 t/h) şi montarea lor la centrala Reşiţa a fost asigurată de către uzinele Vulcan Bucureşti. Operaţiile de demontare a celor două turbine Skoda de 4 MW şi montarea lor la Reşiţa a fost efectuată de către personalul specializat din cadrul Combinatului Metalurgic Reşiţa, acesta fiind primul proprietar şi beneficiar al centralei. Lucrările de montaj au fost terminate în luna noiembrie 1949, prima turbină fiind pusă în funcţiune în ziua de 7 Noiembrie, eveniment care a marcat şi denumirea acesteia ''Centrala 7 Noiembrie''.
Turbinele cu care a fost echipată centrala erau de tipul '' cu prize de abur'', acestea folosindu-se pentru degajarea apei şi încălzirea centrală proprie.
Având disponibilă o mare parte din capacitatea prizelor, s-a iniţiat în anul 1950 folosirea acestora în scopul încălzirii blocurilor din apropierea centralei, făcându-se astfel primul pas în direcţia dezvoltării termoficării urbane. Debitul de abur furnizat de cazanele Skoda nefiind suficient, în 1950 s-a pus în funcţie un cazan de abur de 20 t/h tip IPROM, cu funcţionare pe cărbune.

            Prima etapă de dezvoltare a centralei a început în anul 1954 prin extinderea acesteia cu noi capacităţi. Sau montat două cazane tip IPROM de 20 t/h , fabricate de uzina Vulcan Bucureşti şi două turbine de abur de câte 3 MW, fabricate de Combinatul Metalurgic Reşiţa, ajungându-se astfel la o putere instalată de 14 MW.

            Regimul de termoficare propriu-zis a început în anul 1960 prin montarea a trei boilere de termoficare pentru prepararea apei fierbinţi din aburul disponibil la prizele turbinelor, asigurîndu-se astfel energie termică pentru cartierul Lunca Pomosului.
Până în anul 1962 centrala a fost subordonată direct Combinatului Metalurgic. În urma dezvoltării Sistemului Energetic Naţional, principalele unităţi de producere a energiei au fost preluate de Ministerul Energiei Electrice, printre acestea numărându-se şi centrala electrică din Reşiţa. Astfel în anul 1962 centrala trece în subordinea directă a Secţiei Mixte Reşiţa, una dintre subunităţile întreprinderii Regionale de Electricitate Banat.

            A doua etapă de dezvoltare a fost marcată de o investiţie destul de mare, în anul 1963. Se extinde centrala cu o turbină de 12 MW de fabricaţie sovietică, tip APT, se montează două cazane de abur de 50 t/h fabricaţie Vulcan Bucureşti, se extinde reţeaua de termoficare până în oraşul nou, se montează două boilere de termoficare şi un CAF de 50 Gcal/h.

În anul 1967 se construieşte o staţie electrică de 6/35 kV, strict necesară pentru evacuarea puterii de la grupul de 12 MW, fiind totodată realizată interconexiunea directă prin LEA 35 kV cu Sistemul Energetic Naţional. Ulterior această staţie a fost dezafectată, odată cu realizarea legăturii la staţia electrică 6/110 kV Bârzava.

Prin Ordinul 399/1968 Ministerul Energiei Electrice dispune trecerea C.E.T. Reşiţa în subordinea Întreprinderii Electrocentrale Oradea, coordonată de Direcţia Generală de Producere a Energiei Electrice şi termice din cadrul ministerului.

În octombrie 1973 se pune în funcţiune un cazan de apă fierbinte de 100 Gcal/h pe hidrocarburi (gaze naturale şi păcură), şi se extinde reţeaua de termoficare în cartierele nou construite ale oraşului.

1975 este anul în care se înregistrează extinderea unor servicii auxiliare, care să deservească centrala în noua sa structură: staţia de pompe termoficare şi staţia de tratare a apei.

Ultima capacitate de producţie se montează şi se pune în funcţie în anul 1978 (un nou cazan de apă fierbinte de 50 Gcal/h, iar în anul 1980 se extinde gospodăria de păcură cu un rezervor suprateran de 1000 mc şi cu o nouă staţie de pompare şi filtrare a acesteia.

Odată cu înfiinţarea Întreprinderii Electrocentrale Timişoara, la 1 iunie 1983, C.E.T. Reşiţa devine subunitate componentă a acesteia (cu o scurtă perioadă de întrerupere cauzată de trecerea în subordinea Întreprinderii Electrocentrale Anina, între anii 1989-1991).

Unitatea coordonatoare îşi schimbă denumirea în Filiala Electrocentrale Timişoara (subunitate a Regiei Naţionale de Electricitate, RENEL) iar din anul 1998, în Sucursala Electrocentrale Timişoara (subunitate a S.C. TermoelectricA S.A. din cadrul Companiei Naţionale de Electricitate, CONEL).

În anul 2001, C.E.T. Reşiţa este externalizată din Termoelectrica, trecând în subordinea Consiliului Local Reşiţa, luând, astfel, naştere Societatea Comercială C.E.T. ENERGOTERM REŞIŢA.

 

ISTORIC Termoficare

Activitatea de încălzire centrală şi furnizare apă caldă menajeră îşi are începuturile în anul 1948, când cele două centrale termice de bloc cu o putere instalată de 0,34 Gcal/h asigurau apa caldă menajeră şi agentul termic de încălzire celor 2 blocuri cu un număr de 26 apartamente.
S-a distribuit în acel an cantitatea de 382 Gcal.
În anul 1950 Întreprinderea Comunală Reşiţa începe prin termoficarea unor cartiere ale municipiului Reşiţa o activitate care an de an a cunoscut dezvoltări importante. Astfel la finele acestui an lungimea reţelelor termice aferente primelor 2 puncte termice a fost de 2,4 km. Puterea instalată a acestora era de 1,6 Gcal/h. Numărul apartamentelor care beneficiau de această prestaţie a fost de 182. Paralel cu dezvoltarea sistemului de termoficare s-a mărit numărul de centrale termice la 5 cu putere instalată de 2,36 Gcal/h cu un număr de 54 apartamente. S-a furnizat astfel, în anul 1950, energia termică necesară pentru încălzirea unui număr de 236 apartamente racordate la aceste sisteme şi s-au distribuit 4455 Gcal.
În perioada 1950-1960 se pune în funcţiune centrala termoelectrică "7 Noiembrie", cu o putere instalată de 8,0 MW completate ulterior cu 6,0 MW. Pentru punerea în paralel a celor două sisteme energetice cu frecvenţe diferite s-a construit la Reşiţa un convertizor de frecvenţă cu o putere de 6 MW.
În fiecare an lungimea reţelelor termice, puterea instalată a punctelor termice şi centralelor termice şi implicit a beneficiarilor acestei prestaţii a crescut ca urmare a dezvoltării urbanistice a municipiului. A crescut astfel şi volumul de activitate al acestei importante activităţi de gospodărie comunală.
În anul 1959 s-au executat lucrările necesare pentru realizarea încălzirii spaţiilor de la sediul unităţii prin racordarea instalaţiilor aferente la sistemul de termoficare. Până la această dată, încălzirea era asigurată cu sobe având drept combustibil lemnul. Documentaţia tehnică necesară pentru realizarea acestei lucrări a fost executată de IRE Timişoara încă în anul 1958 (a fost predată la 31 iulie 1958).
În anul 1960, la 1 iunie, este avizat cu calificativul ''excepţional'' proiectul de execuţie "Alimentarea cu căldură a oraşului Reşiţa etapa I". În acest an se încep lucrările de termoficare a cartierului Moroasa I - etapa I şi Lunca Pomostului - etapa a II-a.
Facem menţiunea că primele puncte termice din municipiul Reşiţa au fost amplasate în Lunca Pomostului, făcând parte din proiectul de execuţie "Alimentarea cu căldură a locuinţelor din Lunca Pomostului etapa I" elaborat în anul 1950.
Avizul nr. 10253/13.07.1961 a Comitetului de Stat pentru Construcţii Arhitectură şi Sistematizare, prin care se accepta tema de proiectare şi studiul tehnico-economic de fundamentare "Complex comercial de locuinţe în zona Căminului 23 August – Reşiţa", proiect nr.5376/1961 elaborat de DSAPC Banat-Timişoara menţionează faptul că "încălzirea se realizează prin termoficare", însă fără a preciza felul distribuirii căldurii (superioară sau inferioară) în imobile.
Pentru încălzirea şi asigurarea apei calde menajere în aceste construcţii noi era indicat în documentaţie ''să se folosească puncte termice cu racordare la reţeaua de apă fierbinte'', cu capacitate medie de 5 Gcal/h. Se atrăgea atenţia în acest aviz că ''va fi necesar să se studieze încadrarea soluţiei ce se va da în întregul ansamblu de surse şi reţele termice ale oraşului, industrie şi locuinţe''.
În anul 1961 s-au realizat lucrările de încălzire centrală la blocul 800 iar în anul 1964 s-au executat ''trecerea termoficării din Lunca Pomostului şi Moroasa I de la utilizarea agentului termic sub formă de abur la agent termic sub formă de apă supraîncălzită''. Lucrarea a fost executată de TRCB Timişoara, şantierul 5 Reşiţa.
Un moment demn de remarcat în activitatea de încălzire centrală prin termoficare şi furnizare apă caldă în sistem centralizat îl reprezintă anul 1962. Odată cu construcţia locuinţelor în cartierul Lunca Bârzavei - Micro I, începeau în acel an şi lucrările legate de încălzirea şi furnizarea apei calde la locuinţele din acest microcartier. Şi dacă în acest moment al începutului lungimea reţelelor termice era de numai 1,4 km iar punctele termice erau numai două, în anii care au urmat în această zonă a municipiului s-au realizat cele mai mari amplificări ale sistemului de termoficare.
Lucrările de încălzire centrală şi furnizare apă caldă menajeră ale cartierului Lunca Bârzavei - Micro I erau incluse în proiectul de execuţie 6700/1962 întocmit de Direcţia de Sistematizare Arhitectură şi Proiectarea Construcţiilor Timişoara.
În anul 1974, prin decizia nr.435/23.12.1974 cu privire la preluarea unor puncte termice şi centrale termice din administrarea unor întreprinderi, conform anexelor 1-4, s-au purtat discuţii cu conducerile unităţilor predătoare de către reprezentaţii IJGCL Caraş-Severin - unitate specializată care trebuia să preia şi a preluat mai târziu total sau parţial aceste obiective.
Cu această ocazie au fost consemnate şi unele puncte de vedere contrare acestei decizii. Astfel, Direcţia Sanitară Judeţeană făcea menţiunea scrisă că nu este de acord cu preluarea grupului termic (centrală şi punct termic) de la Spitalul Judeţean de 700 locuri.
Oficiul Judeţean de Turism, prin adresa 1002/5.02.0975, comunica IJGCL Caraş-Severin condiţionarea predării punctului termic de la hotel Semenic de amenajarea unui intrări separate în acesta. Acest lucru impunea intrări separate, unele modificări în structura de rezistenţă a clădirii cât şi modificarea arhitecturală a acesteia, fapt neacceptat ca soluţie viabilă.
În august 1975 se transferă punctul termic de la Liceul de Construcţii de Maşini Reşiţa în administrarea Exploatării de Gospodărie Comunală Reşiţa, în baza deciziei CPJ nr. 435/23.12.1974.
Până în anul 1977 mai multe imobile din Lunca Pomostului nu erau racordate la sistemul de încălzire centrală şi furnizare apă caldă menajeră din zonă (punctul termic 4 şi punctul termic bloc 800).
Pentru soluţionarea acestei probleme a fost elaborat proiectul de execuţie nr. 1299/1977, având o valoare a lucrărilor de 1.318.000 lei şi constând din executarea reţelelor secundare de distribuţie agent termic şi apă caldă menajeră şi a instalaţiilor interioare dintr-un număr de 102 apartamente.
Lucrările au început în iunie 1978 fiind executate în regie proprie de către secţia de construcţii montaj din carul Exploatării Reşiţa, primele racorduri făcându-se la PT 4 şi PT Bloc 800. Lucrările legate de racordarea locuinţelor din Lunca Pomostului la sistemele centralizate de încălzire şi apă caldă menajeră s-au terminat în anul 1979.
Tot în acest an s-au  terminat lucrările de felul celor de mai sus şi în cartierul Triaj şi s-au pus în funcţiune punctele termice PT 28 (Micro IV), PT 29 (Micro III) şi PT 44 (Micro II).
În aprilie 1978 se transferă la Institutul de Subingineri Reşiţa centrala termică din incintă în suprafaţă utilă de 54,6 mp şi cu o capacitate de 0,16 Gcal/h în baza Ordinului MEI nr.68 din martie 1978.
În anul 1978, Consiliul Popular al judeţului Caraş-Severin - Comitetul executiv emitea decizia nr.527 din 11.12.1978 prin care se stabilea, la art. 1, "temperatura de maxim 18 gr.C în locuinţe, instituţii, întreprinderi, hoteluri, săli de spectacole şi alte spaţii".
La art. 2 al aceleiaşi hotărâri se stabilea întreruperea apei calde menajere zilnic 7 ore, în mod obligatoriu între 11.00-13.00 şi 24.00-5.00. Erau exceptate de la aceste prevederi spitalele, casele de naşteri, creşele, grădiniţele, căminele de copii şi bolnavi.
Demersurile necesare pentru preluarea punctului termic de la OJT au continuat şi în anul 1977, preluarea efectivă realizându-se abia în anul 1979.
Odată cu dezvoltarea urbană a diferitelor zone ale municipiului instalaţiile termoenergetice din punctele termice au fost redimensionate de mai multe ori în funcţie de necesităţi. În septembrie 1978 s-au finalizat redimensionările echipamentelor interioare la punctele termice 13, 15, 16, 17. La unele din aceste puncte termice s-a realizat şi supraînălţarea construcţiei.
În septembrie 1979 se transferă punctul termic de la Inspectoratul de Poliţie la EGCL Reşiţa în baza Ordinului MI nr. 1585/5.07.1979.
În anul 1979 se finalizează lucrările de introducere a apei calde menajere şi încălzirea centrală la imobilele din Moroasa II.
Tot în acest an se racordează la încălzirea centrală imobilul în care funcţionează Curtea de Conturi din zona Triaj.
În anul 1982 în Lunca Pomosului se demolează 2 baraci în zona Calea Caransebeşului pentru construirea punctului termic 43 şi alte două barăci pentru construirea punctului termic 38.
În anul 1980 au fost trecute de la sistemul de încălzire centrală cu alevator (sistem direct) la sistemul de încălzire centrală cu schimbătoare de căldură (sistem indirect) următoarele puncte termice: PT 13, 15, 17, 18, 19, 20. Tot în acest an o altă parte din clădirile de la sediu s-au racordat la sistemul de încălzire prin termoficare.
Prin decizia nr. 437 din 20.04.1982 se reorganizează în cadrul EGCL Reşiţa "Secţia termoficare produse şi lucrări industriale" încadrată în gradul 3 de organizare, având în compunere 3 sectoare din care 2 erau organizate pe formaţii de lucru. Deşi a funcţionat o perioadă mai lungă de timp, aceasta nu a fost o structură eficientă din diferite motive.
În noiembrie 1983, secţia termoficare, produse şi lucrări industriale (cum se numea) organizează o formaţie pentru spălarea chimică a instalaţiilor de încălzire. Formaţia dispunea de dotări proprii, un regulament de funcţionare şi tarife aprobate. Numărul solicitărilor însă a fost sub aşteptările unităţii.
Prin dispoziţia nr. 1146 din 24 decembrie 1983, Exploatarea Reşiţa punea la dispoziţia cetăţenilor, contra cost, în vederea conservării energiei termice în apartamente următoarele:

1. praguri de lemn pentru uşi şi şipci pentru ferestre
2. chit pentru geamuri
3. purfix
4. dispozitive mecanice pentru închiderea uşilor de la intrarea în blocuri.

Şi în anul 1984 multe din punctele termice, deşi date în funcţiune în anii anteriori, mai avea volume mari de lucrări de finalizat. Printre acestea amintim PT 39, PT 12A, PT Mociur, PT 11; PT 29,PT 43 etc.
Comitetul executiv al Consiliului Popular al judeţului Caraş-Severin, prin decizia nr. 264/19 iunie 1984, aproba "Normele privind preluarea în exploatare, instalarea şi repararea instalaţiilor interioare, de încălzire centrală a întreprinderilor, instituţiilor, unităţilor social-culturale, de sănătate publică precum şi din clădirile cu destinaţie de locuinţă proprietate de stat şi particulară".
Pe parcursul anilor, sistemul de termoficare al municipiului Reşiţa a făcut obiectul mai multor proiecte sau lucrări de investiţii menite să asigure o funcţionare corespunzătoare a acestuia, cunoscute sub denumirile de optimizări, modernizări, retehnologizări sau reabilitări de puncte, centrale sau reţele termice.

 

Ion Frigură-Iliasa "PAGINI DIN ISTORIA SERVICIILOR DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ ŞI LOCATIVĂ DIN REŞIŢA (1948-1998)"