Alimentarea cu energie termică a municipiului Reșița
Conform legislației în vigoare, a fost elaborată "Strategia locală privind alimentarea cu energie termică a municipiului Reșița". Lucrarea a fost realizată de o societate specializată în consultanță energetică și a fost aprobată la nivelul Consiliului Local al municipiului Reșița.
Ulterior, această strategie a fost completată cu noi elemente, având în vedere apariția altor acte normative precum HG nr. 462/2006 pentru aprobarea "Programului Termoficare 2006-2009 - Calitate și eficiență" și Legea nr. 325/2006 a energiei termice.
Strategia este cea mai amplă lucrare întocmită în acest scop și analizează în amănunt tot sistemul centralizat de producere, transport și distribuție a energiei termice.
În final, lucrarea propune 5(cinci) variante investiționale descrise separat din punct de vedere tehnic, funcțional și economic.
De precizat că elaboratorul, pe baza solicitărilor beneficiarului, a luat în calcul o potențială (necesară și legală) rebranșare la sistemul centralizat a cel puțin 50% din consumatorii inițiali ai C.E.T.-ului.
Cele 5 variante propuse și care au fost luate în calcul în funcție de diferite evoluții ale situației în plan local sunt:
V1- CENTRALĂ DE COGENERARE CU TURBINE CU GAZE
V2- CENTRALĂ DE COGENERARE CU TURBINE CU ABUR (CAZAN-COMBUSTIBIL BIOMASĂ)
V3- CENTRALĂ DE COGENERARE CU CICLU MIXT GAZE-ABUR COMBINAT CU UTILIZAREA BIOMASEI
V4- CENTRALĂ DE COGENERARE CU CICLU MIXT GAZE-ABUR COMBINAT CU UTILIZAREA BIOMASEI
V5- CENTRALĂ DE COGENERARE CU CICLU MIXT GAZE-ABUR
variante prezentate schematic mai jos.

-----------------------------------------------

-----------------------------------------------

-----------------------------------------------

-----------------------------------------------

-----------------------------------------------
Din punctul de vedere al investițiilor, situația se prezintă astfel, în funcție de variantele propuse:
Utilaj |
V1 |
V2 |
V3 |
V4 |
V5 |
|
TG (MWe) |
3x2,40 |
|
1x3,50 |
1x10,50 |
1x22,00 |
|
TA |
condensație (MWe) |
|
1x7,00 |
1x7,00 |
1x7,00 |
1x7,00 |
termoficare (MWe) |
|
1x5,20 |
1x5,20 |
1x5,20 |
1x5,20 |
|
CR (MWt) |
3x6,93 |
|
1x7,00 |
1x15,24 |
1x25,32 |
|
CA (BIOMASĂ) (t/h) |
|
35,00 |
25,00 |
35,00 |
|
|
CAF (MWt) |
4x29,00 |
4x29,00 |
4x29,00 |
4x29,00 |
4x29,00 |
|
BOILER (MWt) |
|
18,03 |
18,03 |
18,03 |
18,03 |
|
Pt max (MWt) |
136,79 |
134,03 |
141,03 |
149,27 |
159,35 |
|
Pe max (MWe) |
7,20 |
7,00 |
10,50 |
17,50 |
29,00 |
|
Valoare investiție | 38.135.383 |
37.626.583 |
39.898.583 |
42.840.583 |
46.923.583 |
|
LEGENDĂ:
TG------Turbină cu gaze
TA------Turbină cu abur
G--------Generator
CR------Cazan recuperator (A- Abur, AF- Apă fierbinte)
CAF-----Cazan apă fierbinte
IA--------Instalația de ardere
CA------Cazan de abur
B--------Boiler
Pt-------Puterea termică
Pe------Puterea electrică