LEGE nr. 325 din 14
iulie 2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispoziții generale
SECȚIUNEA 1: Domeniu de reglementare
(1)Prezenta lege reglementează
desfășurarea activităților specifice serviciilor publice de alimentare cu
energie termică utilizată pentru încălzire și prepararea apei calde de consum,
respectiv producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice
în sistem centralizat, în condiții de eficiență și la standarde de calitate, în
vederea utilizării optime a resurselor de energie și cu respectarea normelor de
protecție a mediului.
(2)Prevederile prezentei legi se aplică
serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat,
înființat și organizat la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau
județelor, indiferent de mărimea acestora.
(1)Serviciul public de alimentare cu
energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor
comunitare de utilități publice și cuprinde totalitatea activităților privind producerea,
transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, desfășurate la nivelul
unităților administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea și
responsabilitatea autorităților administrației publice locale sau asociațiilor
de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice
necesare încălzirii și preparării apei calde de consum pentru populație,
instituții publice, obiective social-culturale și operatori economici.
(2)Serviciul public de alimentare cu
energie termică în sistem centralizat se realizează prin intermediul
infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparținând domeniului public sau
privat al autorității administrației publice locale ori asociației de
dezvoltare comunitară, care formează sistemul de alimentare centralizată cu
energie termică al localității sau al asociației de dezvoltare comunitară,
denumit în continuare SACET.
(3)În sensul prezentei legi, SACET este alcătuit dintr-un ansamblu
tehnologic și funcțional unitar constând din construcții, instalații,
echipamente, dotări specifice și mijloace de măsurare destinat producerii,
transportului, distribuției și furnizării energiei termice pe teritoriul localităților,
care cuprinde:
a)centrale termice sau centrale
electrice de termoficare;
c)puncte termice/stații termice;
e)construcții și instalații auxiliare;
f)branșamente, până la punctele de
delimitare/separare a instalațiilor;
g)sisteme de măsură, control și
automatizare.
SECȚIUNEA 2: Principiile și obiectivele legii
Principiile prezentei legi sunt
următoarele:
a)utilizarea eficientă a resurselor
energetice;
b)dezvoltarea durabilă a unităților
administrativ-teritoriale;
c)diminuarea impactului asupra
mediului;
d)promovarea cogenerării de înaltă
eficiență și utilizarea surselor noi și regenerabile de energie;
e)reglementarea și transparența
tarifelor și prețurilor energiei termice;
f)asigurarea accesului
nediscriminatoriu al utilizatorilor la rețelele termice și la serviciul public
de alimentare cu energie termică;
g)"un condominiu - un sistem de
încălzire".
Obiectivele prezentei legi sunt
următoarele:
a)asigurarea continuității serviciului
public de alimentare cu energie termică;
b)asigurarea calității serviciului
public de alimentare cu energie termică;
c)accesibilitatea prețurilor la
consumatori;
d)asigurarea resurselor necesare
serviciului public de alimentare cu energie termică, pe termen lung;
e)asigurarea siguranței în funcționare
a serviciului public de alimentare cu energie termică;
f)evidențierea transparentă a
costurilor în stabilirea prețului energiei termice.
În sensul prezentei legi, termenii
și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
1.acces la rețea - dreptul
operatorilor și al utilizatorilor de a se racorda/branșa, în condițiile legii,
la rețelele termice;
2.agent termic - fluidul utilizat
pentru acumularea, transferul termic și pentru transmiterea energiei termice;
3.apă caldă de consum - apă caldă
utilizată în scopuri gospodărești sau igienico-sanitare;
4.autorizație - act tehnic și juridic
emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de
Utilități Publice, prin care se acordă unei persoane juridice permisiunea de a
monta, a pune în funcțiune, a modifica, a repara și a exploata sisteme de
repartizare a costurilor;
5.autorități de reglementare
competente - Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare
de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C, și Autoritatea
Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare
A.N.R.E.;
6.branșament termic - legătura fizică
dintre o rețea termică și instalațiile proprii ale unui utilizator;
7.condominiu - imobil, bloc de
locuințe, clădire - proprietate imobiliară din care unele părți sunt
proprietăți individuale, reprezentate de apartamente sau spații cu altă
destinație decât cea de locuință, iar restul, din părți aflate în proprietate
comună. Prin asimilare poate fi definit condominiu și un tronson, cu una sau
mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate
delimita proprietatea comună;
8.consumator de energie termică -
persoana fizică sau juridică ce utilizează energie termică în scop propriu prin
instalațiile proprii;
9.cogenerare - producere simultană de
energie termică și de energie electrică și/sau mecanică în instalații
tehnologice special realizate pentru aceasta;
10.centrală electrică de cogenerare -
ansamblu de instalații, construcții și echipamente necesare pentru producerea
energiei electrice și termice în cogenerare;
11.convenție - act juridic, anexă la
contractul de furnizare a energiei termice, încheiat între un operator și un
utilizator, prin care se stabilesc condițiile de facturare și plată a energiei
termice la nivel de consumator din cadrul unui condominiu;
12.distribuție a energiei termice -
activitatea de transmitere a energiei termice de la producător sau rețeaua de
transport către utilizator, inclusiv transformarea parametrilor agentului
termic, realizată prin utilizarea rețelelor termice de distribuție;
13.furnizare a energiei termice -
activitatea prin care se asigură, pe baze contractuale, comercializarea
energiei termice între producători și utilizatori;
14.grupuri de măsurare a energiei
termice - ansamblul format din debitmetru, termorezistențe și integrator, supus
controlului metrologic legal, care măsoară cantitatea de energie termică
furnizată unui utilizator;
15.instalații ale utilizatorilor -
totalitatea instalațiilor și receptoarelor care utilizează energie termică
furnizată, situate după branșamentul termic aflat în proprietatea sau în
administrarea operatorului;
16.licență - act tehnic și juridic emis
de autoritatea de reglementare competentă, prin care se recunosc unei persoane
juridice române sau străine calitatea de operator al serviciului public de
alimentare cu energie termică în sistem centralizat, precum și competența,
capacitatea și dreptul de a furniza/presta serviciul reglementat de prezenta
lege și de a exploata sisteme de alimentare centralizată cu energie termică;
17.operator al serviciului - persoana
juridică română sau străină care are competența și capacitatea recunoscute prin
licență de a presta integral activitățile specifice serviciului public de
alimentare cu energie termică în sistem centralizat; prin hotărârea autorității
administrației publice locale sau a asociației de dezvoltare comunitară,
activitatea de producere a energiei termice poate fi prestată de unul sau mai
mulți operatori;
18.preț - contravaloarea unității de
energie termică furnizată unui utilizator;
19.preț binom - preț de furnizare în
care contravaloarea facturii de plată pe o anumită perioadă este repartizată
lunar pe o sumă fixă, independentă de cantitatea de energie consumată, și pe o
sumă variabilă, proporțională cu consumul efectuat în perioada respectivă;
20.preț local - preț format din prețul
de producere a energiei termice și tarifele serviciilor de transport,
distribuție și furnizare, aprobat de autoritatea administrației publice locale
sau de asociația de dezvoltare comunitară, după caz, cu avizul autorității de reglementare
competente, pentru fiecare operator care are și calitatea de furnizor;
21.preț local pentru populație - preț
pentru energia termică furnizată și facturată populației prin SACET, aprobat
prin hotărâre a autorității administrației publice locale sau a asociației de
dezvoltare comunitară, după caz, în conformitate cu prevederile legale;
22.producător de energie termică -
operator, titular de licență pentru producerea energiei termice;
23.producere a energiei termice -
activitatea de transformare a surselor primare sau a unor forme de energie în
energie termică, înmagazinată în agentul termic;
24.punct de delimitare/separare a
instalațiilor - locul în care intervine schimbarea proprietății asupra
instalațiilor unui SACET;
25.racord termic - legătura dintre o
rețea termică și o stație termică;
26.rețea termică - ansamblul de
conducte, instalații de pompare, altele decât cele existente la producător, și
instalații auxiliare cu ajutorul cărora energia termică se transportă în regim
continuu și controlat între producători și stațiile termice sau utilizatori;
27.repartitor de costuri - aparat cu indicații adimensionale, destinat
utilizării în cadrul sistemelor de repartizare a costurilor, în scopul
măsurării indirecte a:
a)energiei termice consumate de corpul
de încălzire pe care acesta este montat;
b)energiei termice conținute în apa
caldă de consum și volumul apei calde de consum care trece prin aparat;
28.repartizare a costurilor -
totalitatea acțiunilor și activităților desfășurate de o persoană juridică,
autorizată de autoritatea competentă, în scopul repartizării costurilor pe
proprietăți individuale din imobilele tip condominiu;
29.serviciu public de alimentare cu
energie termică - serviciu public de interes general care cuprinde totalitatea
activităților desfășurate în scopul alimentării centralizate cu energie termică
a cel puțin 2 utilizatori racordați
30.sistem de alimentare centralizată cu
energie termică - SACET - ansamblul instalațiilor tehnologice, echipamentelor
și construcțiilor, situate într-o zonă precis delimitată, legate printr-un
proces tehnologic și funcțional comun, destinate producerii, transportului și
distribuției energiei termice prin rețele termice pentru cel puțin 2
utilizatori;
31.sisteme de repartizare a costurilor
- ansamblu format din mai multe repartitoare de costuri, de același fel,
armăturile și instalațiile aferente, montate în imobile de tip condominiu, care
funcționează și este exploatat pe baza unui program de calcul specializat;
32.standard de performanță - normă
tehnică ce stabilește indicatorii cantitativi și calitativi ai serviciului
public de alimentare cu energie termică;
33.stație termică - ansamblul
instalațiilor din cadrul unui SACET, prin care se realizează transformarea
și/sau adaptarea parametrilor agentului termic la necesitățile consumului unuia
sau mai multor utilizatori;
34.transport al energiei termice -
activitatea de transmitere a energiei termice de la producători la rețelele
termice de distribuție sau la utilizatorii racordați direct la rețelele termice
de transport;
35.utilizator de energie termică - unul
sau mai mulți consumatori de energie termică, beneficiar al serviciului public
de alimentare cu energie termică; în cazul condominiilor, prin utilizator se
înțelege toți consumatorii din condominiul respectiv;
36.zonă de protecție/siguranță - zonă
adiacentă construcțiilor și instalațiilor SACET, extinsă și în spațiu, în care
se introduc restricții sau interdicții privind regimul construcțiilor și de
exploatare a fondului funciar pentru asigurarea protecției și a funcționării
normale a obiectivului energetic, precum și în scopul evitării punerii în
pericol a persoanelor, bunurilor și a mediului, stabilită prin norme tehnice
emise de autoritatea de reglementare competentă;
37.zonă unitară de încălzire - areal
geografic aparținând unei unități administrativ-teritoriale, în interiorul
căruia se poate promova o singură soluție tehnică de încălzire.
CAPITOLUL II: Organizarea și funcționarea
serviciului public de alimentare cu energie termică
SECȚIUNEA 1: Politici și strategii
(1)Politica în domeniul serviciului
public de alimentare cu energie termică se elaborează de Ministerul
Administrației și Internelor în colaborare cu Ministerul Economiei și
Comerțului și este parte integrantă a politicii energetice a statului.
(2)Politica de protecție socială în
domeniul alimentării cu energie termică se elaborează de Ministerul Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei în colaborare cu Ministerul Administrației și
Internelor, cu consultarea asociațiilor neguvernamentale reprezentative în
domeniul respectiv.
(1)Guvernul aprobă Strategia națională
privind serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem
centralizat.
(2)Strategia menționată la alin. (1)
este elaborată de Ministerul Administrației și Internelor în colaborare cu
Ministerul Economiei și Comerțului și cu Ministerul Mediului și Gospodăririi
Apelor, cu consultarea organizațiilor neguvernamentale reprezentative în
domeniu.
SECȚIUNEA 2: Atribuții ale autorităților
administrației publice locale în domeniul energiei termice
(1)Înființarea, organizarea,
coordonarea, monitorizarea și controlul serviciului public de alimentare cu
energie termică constituie obligații ale autorităților administrației publice
locale.
(2)În asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică
autoritățile administrației publice locale au, în principal, următoarele
atribuții:
a)asigurarea continuității serviciului
public de alimentare cu energie termică la nivelul unităților
administrativ-teritoriale;
b)elaborarea anuală a programului
propriu în domeniul energiei termice, corelat cu programul propriu de eficiență
energetică și aprobat prin hotărâre a consiliului local, județean sau a
Consiliului General al Municipiului București ori a asociației de dezvoltare
comunitară, după caz;
c)înființarea unui compartiment
energetic în cadrul aparatului propriu, în condițiile legii;
d)aprobarea, în condițiile legii, în
termen de maximum 30 de zile, a propunerilor privind nivelul prețului local al
energiei termice către utilizatorii de energie termică, înaintate de către
operatorii serviciului;
e)aprobarea, în condițiile legii, a
prețului local pentru populație;
f)aprobarea programului de dezvoltare,
modernizare și contorizare a SACET, care trebuie să cuprindă atât surse de
finanțare, cât și termen de finalizare, pe baza datelor furnizate de operatorii
serviciului;
g)asigurarea condițiilor pentru
întocmirea studiilor privind evaluarea potențialului local al resurselor
regenerabile de energie și al studiilor de fezabilitate privind valorificarea
acestui potențial;
h)exercitarea controlului serviciului
public de alimentare cu energie termică, în condițiile legii;
i)stabilirea zonelor unitare de
încălzire, pe baza studiilor de fezabilitate privind dezvoltarea regională,
aprobate prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a
Consiliului General al Municipiului București ori a asociației de dezvoltare
comunitară, după caz;
j)urmărește instituirea de către
operatorul serviciului a zonelor de protecție și siguranță a SACET, în
condițiile legii;
k)urmărește elaborarea și aprobarea
programelor de contorizare la nivelul branșamentului termic al utilizatorilor
de energie termică racordați
(3)În vederea modernizării și
dezvoltării SACET, în studiile de fezabilitate se analizează și soluții de
alimentare cu energie termică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență sau
prin valorificarea resurselor regenerabile locale.
Compartimentul energetic, înființat
în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. c), are următoarele
atribuții principale:
a)elaborează și propune spre aprobare
autorității administrației publice locale programul propriu de modernizare și
dezvoltare a SACET;
b)identifică zonele unitare de
încălzire;
c)elaborează, în conformitate cu reglementările-cadru emise de A.N.R.S.C,
și supune spre aprobare autorității administrației publice locale următoarele:
- regulamentul serviciului public de
alimentare cu energie termică;
- caietul de sarcini pentru
prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică și pentru
exploatarea SACET;
- contractul de delegare a gestiunii
serviciului public de alimentare cu energie termică, după caz;
d)urmărește realizarea obiectivelor
cuprinse în programul propriu de modernizare și dezvoltare a SACET;
e)urmărește îndeplinirea clauzelor
contractuale, în cazul gestiunii delegate;
f)comunică periodic datele solicitate
de autoritățile de reglementare competente;
g)controlează modul de desfășurare a
activității privind repartizarea costurilor energiei termice în condominii;
h)furnizează și înaintează către
autoritatea administrației publice locale datele preliminare necesare
fundamentării și elaborării strategiilor de valorificare pe plan local a potențialului
resurselor energetice regenerabile;
i)propune soluții de valorificare pe
plan local a potențialului resurselor regenerabile de energie;
j)elaborează și urmărește realizarea
programului de contorizare a SACET.
SECȚIUNEA 3: Organizarea gestiunii
(1)Gestiunea serviciului public de alimentare cu energie termică prin SACET
se poate organiza în următoarele modalități:
(2)Alegerea formei de gestiune a
serviciului public de alimentare cu energie termică prin SACET se face prin
hotărâre adoptată de autoritățile administrației publice locale sau de
asociațiile de dezvoltare comunitară.
(3)Autoritățile administrației publice
locale se pot asocia între ele în vederea înființării de asociații de
dezvoltare comunitară, în conformitate cu prevederile Legii serviciilor
comunitare de utilități publice nr. 51/2006, și pot constitui societăți
comerciale cu capital public sau mixt, în vederea gestionării serviciului
public de alimentare cu energie termică prin SACET, în condițiile legii.
(4)O autoritate a administrației
publice locale sau o asociație de dezvoltare comunitară se poate asocia cu
persoane juridice, române ori străine, pentru constituirea unor societăți
comerciale cu capital public sau mixt, în vederea gestionării serviciului
public de alimentare cu energie termică prin SACET, în condițiile legii.
SECȚIUNEA 4: Gestiunea directă
(1)În cazul gestiunii directe,
autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare
comunitară, după caz, își asumă nemijlocit toate sarcinile și
responsabilitățile privind organizarea, conducerea, administrarea, exploatarea
și finanțarea serviciului public de alimentare cu energie termică prin SACET.
(2)Gestiunea directă se realizează prin
structuri proprii ale autorităților administrației publice locale sau ale
asociațiilor de dezvoltare comunitară, înființate prin hotărâri ale consiliilor
județene, ale consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului
București sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, astfel cum
sunt definite potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006.
SECȚIUNEA 5: Gestiunea delegată
(1)În cazul gestiunii delegate,
autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare
comunitară, după caz, transferă, în totalitate ori numai în parte, drepturile
și obligațiile cu privire la asigurarea serviciului public de alimentare cu
energie termică și administrarea și exploatarea SACET unui operator care poate
fi societate comercială cu capital public, privat sau mixt.
(2)Gestiunea delegată se atribuie fie
prin concesionare, fie potrivit procedurii de parteneriat public-privat, în
conformitate cu prevederile legale.
(3)Operatorii de servicii de alimentare
cu energie termică prin SACET își desfășoară activitatea numai în baza licenței
eliberate de autoritatea de reglementare competentă.
(4)Contractele de concesiune aflate în
derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi operează până la
expirarea sau, după caz, rezilierea acestora în condițiile legii.
(5)Concesiunea încetează de drept prin
retragerea sau încetarea valabilității licenței, precum și în condițiile prevăzute
în legislația privind regimul concesiunilor.
(6)În situația rezilierii contractului
de delegare a gestiunii, operatorul serviciului are obligația asigurării
continuității serviciului public de alimentare cu energie termică pe o perioadă
determinată, stabilită de autoritatea administrației publice locale sau de
asociația de dezvoltare comunitară, după caz, dar nu mai mult de 12 luni.
CAPITOLUL III: Autorități de reglementare
competente
SECȚIUNEA 1: Atribuții și competențe
Autoritățile de reglementare
competente pentru serviciul de alimentare cu energie termică sunt A.N.R.S.C.
și/sau A.N.R.E., după caz.
(1)A.N.R.S.C. elaborează, stabilește și
urmărește aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național,
necesar funcționării pieței de energie termică, în condiții de eficiență,
concurență, transparență și protecție a consumatorilor.
(2)A.N.R.S.C. are următoarele atribuții și competențe:
a)reglementează activitățile de producere a energiei
termice, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice, cu excepția producerii
energiei termice în cogenerare;
b)monitorizează și controlează operatorii SACET cu
privire la respectarea reglementărilor emise de autoritate;
c)elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui, reglementări
tehnice și comerciale, conform competențelor care îi sunt stabilite;
d)reglementează modul de determinare a zonelor de
protecție și siguranță pentru SACET;
e)elaborează regulamentul-cadru al serviciului public
de alimentare cu energie termică, care include și prevederi specifice
activității de producere a energiei termice în cogenerare, elaborate de
A.N.R.E.;
f)elaborează și aprobă caietul de sarcini-cadru pentru
realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică prin SACET,
precum și documentația-cadru pentru delegarea gestiunii serviciului și a
SACET-ului aferent. Caietul de sarcini-cadru va include și prevederi specifice
activității de producere a energiei termice în cogenerare, elaborate de
A.N.R.E.;
g)elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui,
contractul-cadru și convenția-cadru de furnizare a energiei termice;
h)elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui,
norme tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între
consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de
repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum;
i)elaborează regulamentul pentru acordarea licențelor,
care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
j)acordă licențe pentru operatori;
k)eliberează autorizații pentru montarea, punerea în
funcțiune, repararea și exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor;
l)dezvoltă o bază de date pentru monitorizarea
SACET-urilor și a serviciului public de alimentare cu energie termică, în
vederea analizei comparative a indicatorilor de performanță;
m)asigură, împreună cu A.N.R.E., accesul autorităților
administrației publice centrale la informațiile necesare la elaborarea
strategiilor și politicilor în domeniul energiei termice.
(1)În domeniul energiei termice,
A.N.R.E. acordă licențe și aprobă reglementări tehnice și comerciale conform
atribuțiilor stabilite prin Legea energiei electrice nr. 318/2003 pentru activitatea de
producere a energiei termice în cogenerare, destinată serviciului public de
alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
(2)A.N.R.E. elaborează prevederile specifice activității de producere a
energiei termice în cogenerare, pentru a fi incluse în:
- regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie
termică, elaborat de A.N.R.S.C;
- caietul de sarcini-cadru pentru concesionarea serviciului public de
alimentare cu energie termică prin SACET, elaborat de A.N.R.S.C.
(3)A.N.R.E. avizează prevederile
specifice activității de producere a energiei termice în cogenerare, incluse în
regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică și în
caietul de sarcini-cadru pentru concesionarea serviciului public de alimentare
cu energie termică prin SACET.
(1)Regulamentul-cadru al serviciului
public de alimentare cu energie termică se aprobă prin ordin al președintelui
A.N.R.S.C.
(2)Caietul de sarcini-cadru pentru
delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică prin
SACET aferent se aprobă prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.
(1)Pentru realizarea tuturor
activităților cuprinse în serviciul public de alimentare cu energie termică
printr-un SACET se acordă o singură licență.
(2)În cazul producerii de energie
termică în cogenerare sau de mai mulți producători într-un SACET, pentru
activitatea de producere a energiei termice se pot elibera licențe separate,
iar pentru celelalte activități aferente serviciului public de alimentare cu
energie termică se eliberează o singură licență.
(3)Activitatea de producere a energiei
termice în cogenerare se desfășoară pe bază de licență acordată de A.N.R.E., în
conformitate cu legislația în vigoare.
(4)Refuzul nejustificat de acordare a
licențelor poate fi atacat în contencios administrativ
(5)Licențele valabile la data intrării
în vigoare a prezentei legi pot fi menținute, modificate, suspendate sau
retrase de A.N.R.S.C, în condițiile legii.
(6)În termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, A.N.R.E. va preda, prin protocol de
predare-preluare, către A.N.R.S.C, licențele din sfera de competență a
acesteia.
(7)Licențele valabile la data intrării
în vigoare a prezentei legi, preluate de
CAPITOLUL IV: Investiții în domeniul energiei
termice
SECȚIUNEA 1: Surse de finanțare
(1)Lucrările de investiții în domeniul energiei termice pot fi finanțate
din:
a)fonduri proprii ale operatorului
și/sau fonduri de la bugetul local, în conformitate cu obligațiile asumate prin
contractele de delegare a gestiunii;
b)credite bancare, care pot fi
garantate de autoritățile administrației publice locale, de Guvern sau de alte
entități specializate în acordarea de garanții bancare;
c)fonduri nerambursabile obținute prin
aranjamente bilaterale sau multilaterale;
d)taxe speciale, instituite la nivelul
autorităților administrației publice locale, potrivit legii;
e)fonduri transferate de la bugetul de
stat ca participare la cofinanțarea unor proiecte realizate cu finanțare
externă, precum și din bugetele unor ordonatori principali de credite ai
bugetului de stat, cu respectarea legislației în vigoare;
f)sumele disponibilizate prin
reducerea graduală a subvențiilor pentru energia termică furnizată populației;
aceste sume se vor utiliza de autoritățile administrației publice locale, pe
bază de studii și programe pentru retehnologizarea, modernizarea și
eficientizarea SACET, avizate de Ministerul Administrației și Internelor;
g)surse financiare, rezultate din
tranzacționarea unităților de reducere de emisii de gaze cu efect de seră;
h)alte surse, în condițiile legii.
(2)Redevența aferentă contractelor de
delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică prin SACET se
constituie sursă pentru finanțarea lucrărilor de investiții în sistemul
respectiv.
(1)Documentația privind organizarea și
derularea procedurii de delegare a gestiunii se elaborează în conformitate cu
legislația specifică fiecărui tip de contract. Caietele de sarcini și
criteriile de selecție aplicabile în cadrul procedurilor de atribuire a
contractelor de delegare a gestiunii se elaborează și se aprobă de autoritățile
administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după
caz, în baza caietelor de sarcini-cadru și a criteriilor de selecție-cadru
elaborate de autoritățile de reglementare competente și cu respectarea
dispozițiilor legislației aplicabile tipului de contract de delegare a
gestiunii adoptat.
(2)Contractele de delegare a gestiunii
vor prevedea și sarcinile concrete ce revin autorităților administrației
publice locale sau asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, respectiv
operatorului cu privire la modul de realizare și finanțare a investițiilor
aferente SACET.
În cazul gestiunii delegate,
bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiții impuse
prin contractul de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin
de drept, la expirarea contractului, unităților administrativ-teritoriale și
sunt integrate domeniului public al acestora; în contractul de delegare a
gestiunii se stipulează și modul de repartiție a acestor investiții la
încetarea, din orice cauză, a contractului.
Investițiile în SACET beneficiază de
facilitățile legale în vigoare în momentul încheierii tranzacției. Facilitățile
obținute se stipulează în contractul de delegare a gestiunii serviciului public
de alimentare cu energie termică și rămân valabile pe perioada stabilită la
încheierea acestuia, cu excepția adoptării unor dispoziții legale mai
favorabile operatorului.
CAPITOLUL V: Surse regenerabile de energie
termică
SECȚIUNEA 1: Definirea surselor
(1)În condițiile prezentei legi, se consideră surse regenerabile de energie
termică următoarele:
c)energia conținută în fracțiunea
biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură,
inclusiv substanțe vegetale și reziduuri de origine animală, silvicultură și
industrii conexe, precum și fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor industriale
și comunale, orășenești și municipale, denumită biomasă;
d)energia conținută în gazul de
fermentare a deșeurilor, denumit și gaz de depozit;
e)energia conținută în gazul de
fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate;
f)energia conținută în produse
secundare gazoase, obținute prin fermentare din materii reziduale organice,
formând categoria de combustibil gazos, denumită biogaz;
g)energia conținută în produse lichide
obținute prin distilarea materiei organice fermentate, formând categoria de
combustibil lichid, denumită alcool carburant;
h)energia obținută din alte surse
regenerabile, neexploatate în prezent.
(2)Autoritățile administrației publice
centrale și locale pot iniția și finanța programe pentru utilizarea surselor
regenerabile de energie termică.
SECȚIUNEA 2: Condițiile tehnice de utilizare și
comercializare
A.N.R.S.C. reglementează condițiile
tehnice de acces la rețelele termice.
Dezvoltarea utilizării surselor
regenerabile de energie termică în scopul producerii energiei termice se
fundamentează pe baza unor studii tehnico-economice și, prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea autorităților publice locale sau a Agenției Române
pentru Conservarea Energiei, se aprobă condițiile de comercializare și
facilitățile care se pot acorda.
CAPITOLUL VI: Piața de energie termică
SECȚIUNEA 1: Participanții la piața de energie
termică
(1)Participanții la piața de energie
termică sunt operatorii și utilizatorii de energie termică.
(2)Centralele termice și centralele
electrice de termoficare care fac parte din SACET pot aparține domeniului
public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, domeniului privat al
statului, precum și persoanelor juridice, în condițiile legii.
(3)Centralele termice și centralele
electrice de termoficare care fac parte din SACET pot fi, după caz, supuse
procesului de privatizare, pot fi date în administrare sau concesionate ori pot
fi incluse în orice forme de asociere sau parteneriat public-privat, în condițiile
prevăzute de lege.
SECȚIUNEA 2: Contorizarea utilizatorilor de
energie termică
(1)Este obligatorie montarea grupurilor
de măsurare a energiei termice în punctele de delimitare/separare a
instalațiilor din punctul de vedere al proprietății sau al dreptului de
administrare ori în alte puncte, convenite între părțile contractante.
(2)Grupurile de măsurare a energiei
termice, montate în punctul de delimitare/separare a instalațiilor din punctul
de vedere al proprietății sau al dreptului de administrare ori în alte puncte
convenite între părțile contractante, fac parte din rețelele termice ale SACET.
(3)Achiziționarea și montarea
grupurilor de măsurare a energiei termice în vederea contorizării la nivel de
branșament termic într-un SACET revin autorităților administrației publice
locale.
(4)Întreținerea, repararea, verificarea
metrologică și înlocuirea grupurilor de măsurare a energiei termice în cazul
condominiilor intră în responsabilitatea operatorului serviciului. Costul
acestor operațiuni va fi evidențiat distinct în prețul energiei termice.
(5)Se interzice orice intervenție
neautorizată asupra grupurilor de măsurare a energiei termice.
Utilizatorul de energie termică are
dreptul de a solicita, în cazuri justificate, repararea, înlocuirea sau
verificarea metrologică a grupurilor de măsurare a energiei termice.
SECȚIUNEA 3: Relații contractuale
(1)Contractul de furnizare a energiei
termice se încheie, la nivel de branșament termic, între operatorul care are și
calitatea de furnizor și utilizatorii de energie termică.
(2)În cazul condominiilor, contractul
de furnizare a energiei termice, la solicitarea operatorului care are și
calitatea de furnizor, este însoțit de convenții, încheiate de acesta cu
fiecare consumator din condominiu, alimentat prin același branșament termic, cu
respectarea prevederilor din contractul-cadru de furnizare a energiei termice.
(3)Contractul de furnizare a energiei
termice și convențiile individuale trebuie să prevadă clauze privind accesul
persoanelor autorizate pe proprietatea utilizatorului în scopul preluării
informațiilor de la aparatele și dispozitivele sistemului de repartizare a
costurilor.
SECȚIUNEA 4: Repartizarea costurilor
(1)În cazul consumatorilor dintr-un
condominiu, alimentați printr-un branșament termic comun, sunt obligatorii
montarea de către proprietari a repartitoarelor de costuri și stabilirea unei
metodologii de repartizare a costurilor, aprobată în adunarea generală a
asociației de proprietari/locatari, în baza metodologiei-cadru elaborate de
A.N.R.S.C.
(2)Repartitoarele de costuri fac parte
integrantă din instalațiile de utilizare aferente proprietății.
(3)Montarea, întreținerea și
exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energia termică, atât pentru
încălzire, cât și pentru apa caldă de consum, se efectuează numai de către
persoane juridice autorizate de A.N.R.S.C.
SECȚIUNEA 5: Protecția utilizatorului de energie
termică
(1)Debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru
apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele
condiții cumulative:
a)acordul scris al asociației de
proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;
b)anunțarea operatorului care are și calitatea
de furnizor și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile
înainte de debranșare.
(2)Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se
face cu respectarea următoarelor condiții cumulative:
a)acordul vecinilor de apartament,
atât pe orizontală, cât și pe verticală;
b)acordul scris al asociației de
proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de
realizare a unui sistem individual de încălzire;
c)anunțarea, în scris, a operatorului
care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte.
(3)Debranșarea unui utilizator de
energie termică, altul decât cel de tip condominiu, se realizează cu anunțarea
operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile
înainte.
(4)Deconectările/debranșările prevăzute
la alin. (1)-(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.
(5)Deconectările/debranșările prevăzute
la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea
de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după
verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative
impuse.
(6)Cheltuielile de
deconectare/debranșare se suportă de către solicitant.
Calendarul de respectare a
termenelor asumate pentru finalizarea contorizării la nivel de branșament
termic și montarea repartitoarelor de costuri pentru consumatorii de energie
termică individuali, condițiile de derulare și sancțiunile în caz de
nerespectare a dispozițiilor pentru finalizarea contorizărilor la nivel de
branșament termic, contorizărilor individuale și repartizarea costurilor,
precum și termenul și condițiile de aplicare pentru prețul binom al energiei termice
se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
CAPITOLUL VII: Drepturile și obligațiile
operatorilor serviciului și ale utilizatorilor de energie termică
SECȚIUNEA 1: Drepturile operatorilor serviciului
Operatorii serviciului au, în
principal, următoarele drepturi:
a)să desfășoare activități comerciale
legate de vânzarea-cumpărarea energiei termice, prin exploatarea capacităților
de producere și a rețelelor termice;
b)să solicite stabilirea, ajustarea
și/sau modificarea nivelului prețurilor și/sau a tarifelor de transport,
distribuție și/sau furnizare a energiei termice și să încaseze contravaloarea
energiei termice furnizate;
c)să stabilească condițiile tehnice de
branșare sau de debranșare a utilizatorilor de energie termică la instalațiile
aflate în administrarea lor, cu respectarea normativelor tehnice în vigoare și
a reglementărilor emise de A.N.R.S.C.;
d)să utilizeze terenurile și alte
bunuri aflate în proprietatea unui terț, cu respectarea prevederilor art. 37
alin. (3) și (4) din Legea nr. 51/2006, pentru a asigura funcționarea
normală a instalațiilor pe care le administrează și le exploatează;
e)să aibă acces, în condițiile legii,
la instalațiile interioare ale utilizatorului de energie termică, conform
contractelor/convențiilor individuale de furnizare, ori de câte ori este
necesară intervenția la acestea;
f)să presteze activități de informare,
consultanță sau să execute lucrări de reparații și reabilitări la instalațiile
utilizatorilor de energie termică, în condițiile convenite cu aceștia, în
scopul creșterii eficienței și utilizării raționale a energiei termice;
g)să conteste, în contencios
administrativ,
Pentru protecția instalațiilor de
producere și a rețelelor termice se interzice terților, persoane fizice sau
juridice:
a)să amplaseze construcții de orice
fel în zona de siguranță a obiectivelor SACET;
b)să efectueze săpături în zona de
siguranță a obiectivelor SACET fără avizul prealabil al operatorului;
c)să depoziteze materiale în zona de
siguranță a instalațiilor;
d)să intervină, în orice mod, asupra
rețelelor termice.
În cazul în care se realizează
modificări ale traseelor și amplasamentelor rețelelor termice existente,
costurile acestora vor fi suportate de către cel care a generat modificarea
respectivă.
SECȚIUNEA 2: Obligațiile operatorilor serviciului
(1)Operatorii serviciului au, în principal, următoarele obligații:
a)să respecte prevederile licenței, caietului de
sarcini și ale contractului de delegare a gestiunii;
b)să asigure continuitatea serviciului public de
alimentare cu energie termică;
c)să respecte indicatorii de performanță aprobați de
autoritățile administrației publice locale;
d)să asigure transparență totală în ceea ce privește
calcularea facturilor pentru serviciile prestate;
e)să întocmească anual și să urmărească bilanțul
energiei termice, aferent fiecărei activități prevăzute în licență, avizat de
autoritatea competentă și aprobat de autoritatea administrației publice locale;
f)să solicite desființarea construcțiilor și a altor
obiective amplasate ilegal în zona de protecție, precum și a celor care nu
respectă distanțele de siguranță față de construcțiile și instalațiile proprii
aferente activităților prevăzute în licență;
g)să furnizeze autorității administrației publice
locale și autorității naționale de reglementare competente informații privind
activitățile prevăzute în licență;
h)să asigure securitatea serviciului public de
alimentare cu energie termică și a SACET;
i)să asigure accesul nediscriminatoriu la rețeaua
termică pentru toți utilizatorii de energie termică solicitanți;
j)să țină situații contabile separate pentru fiecare
activitate reglementată specifică serviciului public de alimentare cu energie
termică, conform prevederilor legale;
k)să asigure stocurile de combustibili și piese de
schimb, în așa fel încât să respecte principiul continuității serviciului
public de alimentare cu energie termică, în orice condiții;
l)să elaboreze proceduri/instrucțiuni specifice
activității proprii, în conformitate cu prevederile legale.
(2)Prin excepție de la prevederile
alin. (1) lit. b), serviciul public de alimentare cu energie termică poate fi
întrerupt în următoarele condiții: în caz de forță majoră, de avarii, precum și
în perioadele programate pentru revizie. Utilizatorii de energie termică vor fi
informați în detaliu asupra condițiilor de întrerupere a serviciului public de
alimentare cu energie termică.
(1)Operatorul serviciului răspunde pentru daunele provocate utilizatorului
de energie termică din culpa sa în condițiile stabilite prin contract și, în
special, dacă:
a)nu începe furnizarea energiei termice la termenul
contractat sau nu livrează energia termică în condițiile stabilite în contract;
b)nu anunță utilizatorul de energie termică din timp cu
privire la limitările sau întreruperile programate pentru lucrări planificate;
c)după sistarea furnizării energiei termice cerută de
utilizatorul de energie termică, nu reia furnizarea în primele 3 zile
lucrătoare de la primirea, în scris, a notificării privind încetarea motivului
sistării;
d)nu respectă parametrii de calitate contractați pentru
energia termică furnizată.
(2)Furnizorul de energie termică este
îndreptățit să recupereze de la producătorul sau de la utilizatorul de energie
termică, după caz, daunele dovedite a fi din vina acestuia.
SECȚIUNEA 3: Drepturile utilizatorilor de energie
termică
Utilizatorii de energie termică au,
în principal, următoarele drepturi:
a)să preia energia termică din
instalațiile de distribuție în conformitate cu prevederile contractului de
furnizare;
b)să aibă acces la grupurile de
măsurare a energiei termice utilizate pentru facturare;
c)să solicite operatorului care are și
calitatea de furnizor remedierea defecțiunilor și a deranjamentelor survenite
la instalațiile de distribuție;
d)să recupereze de la operatorul
serviciului daunele dovedite a fi din vina acestuia;
e)alte drepturi prevăzute în
contractele încheiate cu furnizorul de energie termică, precum și în Legea nr. 51/2006;
f)de a fi anunțat, din timp, despre
întreruperea furnizării de energie termică;
g)de a avea acces ori de a primi, la
cerere, informații cu privire la structura costurilor/tarifelor percepute de
operatorul care are și calitatea de furnizor.
SECȚIUNEA 4: Obligațiile utilizatorilor de
energie termică
(1)Utilizatorii de energie termică au, în principal, următoarele obligații:
a)să achite la termen facturile emise de operatorul
care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la
data de
b)să permită operatorului care are și calitatea de
furnizor, la solicitarea acestuia, întreruperea programată a alimentării cu
energie termică pentru întreținere, revizii și reparații executate la
instalațiile acestuia;
c)să permită accesul operatorului care are și calitatea
de furnizor la instalațiile de utilizare a energiei termice aflate în folosința
sau pe proprietatea sa, pentru verificarea funcționării și integrității
acestora ori pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor în caz de neplată
sau de avarie;
d)să nu consume energie termică ocolind sau afectând
mijloacele de măsură.
(2)Proprietarii apartamentelor
individuale situate în imobile de locuit tip condominiu, care sunt deconectate
de la rețeaua de alimentare cu energie termică, plătesc o cotă-parte din
cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în
proprietate indiviză, proporțională cu cota indiviză.
Drepturile și obligațiile prevăzute
în prezentul capitol se detaliază în regulamentul-cadru al serviciului public
de alimentare cu energie termică și în prevederile contractului-cadru de
furnizare a energiei termice, elaborate de A.N.R.S.C, și se completează cu
prevederile Legii nr. 51/2006.
CAPITOLUL VIII: Prețuri și tarife
SECȚIUNEA 1: Stabilirea prețurilor și a tarifelor
(1)Prețurile locale se stabilesc, se
ajustează sau se modifică pe baza metodologiilor aprobate de autoritatea de
reglementare competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare
costurile justificate ale activităților de producere, transport, distribuție și
furnizare a energiei termice, inclusiv cheltuielile aferente dezvoltării și
modernizării SACET, pierderile tehnologice, cheltuielile pentru protecția
mediului, precum și o cotă de profit, dar nu mai mult de 5%.
(2)Sumele încasate prin prețuri și/sau
tarife, corespunzătoare cheltuielilor pentru dezvoltarea și modernizarea SACET,
se constituie într-un cont distinct al operatorului și se utilizează pe baza
programului de dezvoltare avizat de autoritățile administrației publice locale
implicate, exclusiv pentru scopul în care a fost constituit.
(3)Pierderile tehnologice se aprobă de
autoritatea administrației publice locale, având în vedere o documentație,
elaborată pe baza bilanțului energetic, întocmită de operatorul care are și
calitatea de furnizor și avizată de autoritatea competentă.
(4)Prețurile energiei termice produse
din surse regenerabile, destinată serviciului de alimentare cu energie termică
prin SACET, se aprobă de A.N.R.S.C.
(5)Prețul energiei termice produse în
cogenerare se aprobă prin decizie a președintelui A.N.R.E., pe baza
metodologiei proprii, cu excepția cazurilor în care prin contracte de concesionare
sau de parteneriat public-privat s-au negociat metode de stabilire/ajustare a
prețului energiei termice.
(6)Prețul energiei termice produse în
cogenerare, destinată SACET, se aprobă prin decizie a președintelui A.N.R.E.,
pe baza metodologiei proprii, cu excepția cazurilor în care prin contracte de
concesionare sau de parteneriat public-privat s-au negociat, înainte de
intrarea în vigoare a prezentei legi, formule ori reguli de stabilire/ajustare
a prețului. În acest caz prețul energiei termice se aprobă de autoritatea
administrației publice locale cu avizul autorității competente.
(7)În cazurile în care, în vederea
delegării gestiunii serviciului, prin contractele de delegare a gestiunii se
negociază formule sau reguli de stabilire/ajustare a prețului energiei termice,
acestea se avizează în prealabil de autoritatea de reglementare competentă. În
acest caz prețul se aprobă de autoritatea administrației publice locale
implicată, potrivit regulilor stabilite, cu avizul autorității de reglementare
competente.
(8)Prețurile locale de furnizare a
energiei termice sunt aceleași pentru utilizatorii de energie termică, în
condiții similare de furnizare.
(9)Prețurile locale pentru populație la
care se facturează energia termică se aprobă de autoritățile administrației
publice locale sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, potrivit
reglementărilor în vigoare. La nivelul aceleiași unități administrativ-teritoriale,
prețul local pentru populație este unic, indiferent de tehnologiile sistemului
de producere, transport și distribuție a energiei termice sau de tipul
combustibililor utilizați. Diferența dintre prețurile locale ale energiei
termice și prețurile locale pentru populație se alocă din bugetele
autorităților administrației publice locale sau ale asociațiilor de dezvoltare
comunitară, după caz.
(10)În cazul în care, după ajustarea
prețurilor și tarifelor, furnizorii de combustibili și de energie electrică
modifică prețurile de livrare, având ca efect majorarea prețului energiei
termice produse, autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de
dezvoltare comunitară, după caz, pot aproba recalcularea corespunzătoare a prețurilor
locale și, după caz, a prețurilor locale pentru populație, începând cu data
primei livrări făcute la noile prețuri, fără modificarea nivelului costurilor
celorlalte elemente de cheltuieli și a cotei de profit, cu avizul operativ al
autorității competente.
(11)Consumatorii de energie termică din
spațiile cu altă destinație decât cea de locuință dintr-un condominiu plătesc
prețul local.
(12)Prețul pentru energia termică
produsă și livrată populației prin alt sistem decât SACET, practicat de
operatorii economici și instituțiile publice, va fi aprobat de A.N.R.S.C.
(13)Autoritățile administrației publice
locale pot hotărî ca populația care primește energie termică de la operatori
economici sau instituții publice, conform prevederilor alin. (12), să
beneficieze de prețul stabilit conform prevederilor alin. (9).
Operatorii serviciului care practică
prețuri și/sau tarife sunt obligați să prezinte autorităților de reglementare
competente:
a)costurile fixe și variabile, precum
și veniturile programate și realizate, separat pentru fiecare dintre
activitățile serviciului public de alimentare cu energie termică, în structura
stabilită de autoritatea de reglementare competentă;
b)modul de alocare a activelor,
pasivelor, cheltuielilor și veniturilor avute în vedere atunci când se
întocmesc situațiile contabile, conform art. 35 alin. (1) lit. j);
c)alte informații necesare analizelor
financiare și economice pentru fundamentarea politicilor de tarifare.
Sumele care au rămas disponibile
prin reducerea graduală a subvențiilor pentru energia termică furnizată
populației dintr-o unitate administrativ-teritorială vor fi repartizate și
utilizate numai pentru retehnologizarea, modernizarea și eficientizarea SACET
din acea unitate administrativ-teritorială.
SECȚIUNEA 2: Protecția socială
Odată cu reducerea graduală a
subvențiilor pentru energia termică, se asigură de către Ministerul Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei ajutoare pentru încălzirea locuinței
familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, în condițiile legii.
CAPITOLUL IX: Infracțiuni și contravenții
Încălcarea dispozițiilor prezentei
legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după
caz.
(1)Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006,
și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte:
a)folosirea de către utilizator a apei
calde de consum și a agentului termic pentru încălzire pentru alte scopuri
decât cele prevăzute în contract;
b)debranșarea/deconectarea de
c)golirea instalațiilor de către
utilizatorul/consumatorul serviciului în vederea executării unor modificări sau
reparații fără acordul scris al operatorului serviciului și al asociației de
proprietari, cu excepția cazurilor de avarii sau de forță majoră.
(2)Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006,
și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
a)neinstituirea de către operatorul
serviciului a zonelor de protecție și siguranță a SACET;
b)montarea, punerea în funcțiune,
repararea și exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor de către o
persoană juridică fără autorizație sau cu autorizație a cărei valabilitate a
expirat;
c)depozitarea de materiale în zona de
siguranță a obiectivelor SACET;
d)efectuarea de săpături în zona de
siguranță fără avizul prealabil al operatorului SACET;
e)nerespectarea de către autoritățile
administrației publice locale a prevederilor regulamentului-cadru la elaborarea
regulamentului de serviciu propriu;
f)nerespectarea de către operatorul
serviciului a prevederilor regulamentului de serviciu;
g)neasigurarea stocurilor de
combustibili și a necesarului de piese de schimb pentru funcționarea SACET;
h)neîntocmirea de către operatorul
serviciului a bilanțului energiei termice, aferent fiecărei activități
prevăzute în licență.
(3)Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006,
și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei următoarele fapte:
a)neîntocmirea situațiilor contabile
aferente serviciului separat de alte servicii sau activități pe care operatorul
le desfășoară;
b)amplasarea de construcții de orice
fel în zona de siguranță a SACET.
(4)Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006,
și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:
a)practicarea de către producătorii de
energie termică și/sau operatorii serviciului a altor prețuri decât cele
stabilite de autoritatea de reglementare competentă, de autoritatea
administrației publice locale sau de asociația de dezvoltare comunitară, după
caz;
b)practicarea de către operatorii
economici și instituțiile publice a altor prețuri pentru energia termică
produsă și livrată populației decât cele aprobate de autoritatea de
reglementare competentă;
c)fundamentarea și susținerea cererii
de stabilire sau de ajustare a prețurilor de către producătorii de energie
termică și/sau operatorul care are și calitatea de furnizor cu date eronate, în
scopul obținerii unor prețuri mai mari, dacă fapta nu constituie infracțiune;
d)prestarea serviciului public de
alimentare cu energie termică fără contract de delegare a gestiunii, încheiat
în condițiile legii, cu autoritatea administrației publice locale sau cu
contract de delegare a gestiunii expirat ori reziliat, în condițiile art. 12
alin. (6);
e)prestarea serviciului public de
alimentare cu energie termică fără licență sau cu licență a cărei valabilitate
a expirat.
(1)Constatarea contravențiilor și
aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 45 se fac de către reprezentanții
împuterniciți ai autorităților de reglementare competente și/sau ai autorității
administrației publice locale, conform atribuțiilor stabilite în prezenta lege
și în Legea nr. 51/2006.
(2)În cazul contravențiilor prevăzute
la art. 45 alin. (4) lit. a)-c), prețurile stabilite greșit se corectează, iar
sumele încasate în mod necuvenit se restituie utilizatorilor de energie
termică, bugetului local sau bugetului de stat, după caz.
(3)Contravențiilor prevăzute la art. 45
le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
Sustragerea de energie termică
constituie infracțiunea de furt și se pedepsește conform Codului penal.
Deteriorarea, modificarea fără drept
sau blocarea funcționării grupurilor de măsurare a energiei termice ori
distrugerea sigiliilor aplicate acestora constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Declararea unor date eronate la
încheierea sau modificarea contractelor de furnizare a energiei termice, în
vederea obținerii de foloase, constituie infracțiune și se pedepsește conform
art. 292 din Codul penal.
Furnizarea agentului termic în
condiții care pot pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor constituie
infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(1)Infracțiunile prevăzute de prezenta
lege se constată de către organele abilitate, potrivit legii.
(2)Ori de câte ori reprezentanții
împuterniciți ai autorităților de reglementare competente și/sau ai autorității
administrației publice locale iau cunoștință de săvârșirea vreuneia dintre
infracțiunile prevăzute de prezenta lege vor sesiza de îndată despre aceasta
organele abilitate potrivit legii.
CAPITOLUL X: Dispoziții tranzitorii și finale
(1)În termen de un an de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 51/2006,
A.N.R.S.C. elaborează și aprobă regulamentul-cadru și caietul de sarcini-cadru
ale serviciului public de alimentare cu energie termică.
(2)Compartimentele energetice ale
autorităților administrației publice locale vor fi înființate, după caz, după
data de 1 octombrie 2006.
*) - art. 52 alin. (2) intră în
vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I (n.n. - vezi art. 56)
(3)Până la data intrării în vigoare a
prezentei legi, compartimentele energetice ale autorităților administrației
publice locale au obligația elaborării regulamentului propriu, în conformitate
cu prevederile regulamentului-cadru.
*) - art. 52 alin. (3) intră în
vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I (n.n. - vezi art. 56)
În termen de 12 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, regiile de termoficare se vor reorganiza,
prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale, în societăți
comerciale, în condițiile legii.
(1)Se interzic proiectarea, execuția și
punerea în funcțiune a SACET fără dotarea lor corespunzătoare cu dispozitive de
măsurare-înregistrare a cantităților de energie termică produse și/sau
facturate.
*) - art. 54 alin. (1) intră în
vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I (n.n. - vezi art. 56)
(2)Proiectarea și realizarea noilor
imobile tip condominiu cu destinație de locuințe sau cu destinație mixtă -
locuințe și spații cu altă destinație -, având sursă comună de alimentare cu
energie termică sau racordate la rețelele publice de distribuție, trebuie să asigure
individualizarea consumurilor și condițiile de montare a sistemelor de
măsurare-înregistrare-repartizare a consumurilor pentru întregul imobil și
pentru fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație.
*) - art. 54 alin. (2) intră în
vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I (n.n. - vezi art. 56)
(3)Începând cu data intrării în vigoare
a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate
Prevederile prezentei legi se
completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006.
Prezenta lege intră în vigoare la
data de 21 martie 2007, cu excepția prevederilor art. 52 alin. (2) și (3) și
ale art. 54 alin. (1) și (2), care intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 73/2002 privind organizarea și
funcționarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă
centralizat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din
31 august 2002, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea prețului național de referință pentru energia termică
furnizată populației prin sisteme centralizate, precum și pentru acordarea de
ajutoare bănești pentru categoriile defavorizate ale populației, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 29 octombrie 1999,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 328/2002, cu modificările ulterioare,
precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României,
republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
|
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 651 din data de 27 iulie 2006
|